Penultima etapă a sezonului regulat din Liga 2 a adus o nouă dezamăgire în rândul suporterilor echipei de fotbal Minaur Baia Mare. Formația antrenată de Mihai Iosif a cedat la scor de neprezentare (3-0) pe terenului liderei CSA Steaua București.
Mădălin Mihăescu a înscris pentru 1-0 în minutul 29, acesta fiind și rezultatul primei reprize. Încercările mult prea timide de a pune în pericol poarta lui Dincă nu au produs egalarea, iar cei care au marcat au fost tot gazdele. Veteranul Adrian Popa a dublat avantajul Stelei, iar tânărul Atanas Trică a închis tabela la 3-0.
Cu un lot restructurat din temelii în urma numeroaselor achiziții din iarnă, Minaur anunța o cu totul altă față pentru anul 2023. Dacă în urma primei partide pierdute cu Concordia Chiajna gazonul putea fi invocat drept un element cauzator (dacă putem vorbi despre prezența unui gazon pe Stadionul Viorel Mateianu), lucrurile au stat complet diferit astăzi.
Având o singură victorie în ultimele 13 etape de campionat și plutind prin nisipuri mișcătoare în subsolul clasamentului, Minaur a arătat prea puțin fotbal pe Stadionul din Ghencea, unul cu un teren mai mult decât prielnic pentru un joc elaborat.
Minaur Baia Mare va evolua în cadrul ultimei etape din sezonul regulat pe teren propriu, împotriva Gloriei Buzău, o formație care încă speră la accederea în Play-Off.
CSA Steaua București – Minaur Baia Mare 3-0 (1-0)
Stadion: Steaua (București). Arbitru central: Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş). Arbitri asistenți: Mihai Marian Ionescu (Bradu – Argeş) și Mihăiță Necula (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Mihai Motan (Târgovişte). Observator de arbitri: Fevronia Ion (Craiova). Delegat de joc: Mircea Bucur (Târgu Mureş).
Marcatori: Mădălin Mihăescu 29′, Adrian Popa 88′, Atanas Trică 90+3′
Steaua: Dincă – Drăghici, Beța, Mihăescu, Ad. Ilie – Ad. Popa, Bărbulescu (cpt.)(Balgiu 46′), Enceanu (Dav. Matei 90′), Bodișteanu (Corbu 90′) – Kayondo (Trică 73′), Chipirliu (Șt. Pacionel 84′)
Rezerve neutilizate: H. Iancu – Ciocoteală, D. Oroian, Em. Pacionel
Antrenor: Daniel Oprița
Minaur: R. Avram – Ct. Alexe, Al. Iacob, Mondragon (cpt.), Ius. Neacșu – P. Ivanovici (Jarovic 46′), Donca (Ciocan 46′), Gneba (Raph. Stănescu 78′), Chinde (Chitaș 71′) – Rotar (D. Matei 46′), Berisha
Rezerve neutilizate: Al. Costache – Rz. Lazăr, Al. Stoian, S. Iosif
Antrenor: Mihai Iosif
Rezultate etapa 18:
Oțelul Galați – Csikszereda Miercurea Ciuc 1-0
FC Brașov – Unirea Constanța 5-2
Progresul Spartac – CSC Dumbrăvița 0-0
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CSM Slatina 0-1
Concordia Chiajna – Ripensia Timișoara 2-1
CSC Șelimbăr – Dinamo București 1-2
Unirea Dej – Metaloglobus București 1-1
Politehnica Timișoara – Politehnica Iași 1-3
CSA Steaua București – CS Minaur Baia Mare 3-0
Gloria Buzău – Unirea Slobozia (marți, 7 martie, 19:00)
Clasament Liga 2:
(Credit foto: pagina liga2.prosport.ro)