Detalii

După o evoluție palidă, CS Minaur Baia Mare este învinsă la 8 goluri diferență în meciul cu SCM Rm. Vâlcea, disputat în deplasare, scor 33-25 (20-15).
Băimărencele nu au putut emite pretenții în acest joc după ce au ratat 6 aruncări de la 7 metri și au contabilizat 17 greșeli tehnice.
În urma acestui eșec Minaur coboară pe locul 10 în clasament, la egalitate de puncte cu Măgura Cisnădie (meciurile directe le avantajează pe băimărence), dar cu un joc mai puțin disputat.

După un început de meci echilibrat, gazdele s-au desprins pe tabela de marcaj în ultimele 10 minute ale primei reprize: 0-3 (3’), 5-6 (10’), 12-11 (20’), 18-15 (28’), 20-15 (30’). Oltencele au reușit să plece cu 5 goluri avantaj la vestiare în condițiile în care portarii echipei locale au avut o singură minge apărată (aruncarea de la 7 metri executată de Spugnini)!

Soarta meciului s-a decis în repriza secundă, când Minaur nu a găsit drumul spre gol timp de 16 minute (din minutul 37 până în minutul 53!), perioadă în care băimărencele au ratat inclusiv 4 aruncări de la 7 metri (până la finalul meciului oaspetele au adunat 6 penalty-uri ratate). În aceste condiții era imposibil ca o echipă să poată spera la un rezultat favorabil.

Vâlcea a condus cu 33-21 în minutul 58, însă băimărencele au punctat de 4 ori consecutiv și au stabilit rezultatul final: 33-25.

SCM Rm. Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 33-25 (20-15)
Sala sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea – cca. 1000 de spectatori.
Arbitri: Cristina Lovin (București) și Simona Stancu (Buzău).
Observator FRH: Marius Brumaru (Vrancea).

SCM Rm. Vâlcea: Roch (1 intervenție), Hosu (5 int. / a apărat 5 aruncări de la 7 m), Neagu (1 int.) – Hagman 8 (2 din 7m), De Jong 7, Gogîrlă 5, Wollik 4, Maidhof 3, Cholevova 1, Zschocke 1, Ljepoja 1, Băcăoanu 1, Florica 1, Bălan 1 (Mușat și Oprea nu au jucat). Antrenori: Bent Dahl, Rasmus Poulsen și Daniela Joița).

CS Minaur: Mihiș (3 int.), Pandžić (3 int.) – Spugnini 5 (2 din 7m), Vukajlović 3, Lundbäck 3, Pavlović 3, Bors 3, Tănasie 2 (1), Cazanga 2, Ujkić 1, Țîrle 1, Kerekes 1, Ianăși 1, L. Popescu, Gomes (Terciu nu a jucat). Antrenori: Andrei Popescu și Daniel Apostu.
Aruncări de la 7 metri: 4-9 (transformate 2-3, au ratat Hagman, Maidhof, respectiv Tănasie, L. Popescu, Lundbäck, Spugnini, Cazanga și Pavlović).

Minute de eliminare: 8-8 (Pavlović a fost sancționată cu cartonaș roșu în minutul 52 pentru că a aruncat mingea în capul portarului la o aruncare de la 7 metri).

(Credit foto: pagina SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here