Minaur Baia Mare a reușit să se impună în cadrul turului II al Cupei României, în deplasare cu rivala CSM Olimpia Satu Mare. Fotbaliștii antrenați de Ciprian Danciu au furnizat una dintre surprizele zilei și s-au impus cu 3-2, la finalul unei partide în care diferența putea fi chiar mai mare. Pentru Baia Mare au înscris Darius Gherman (’23), Raul Gherman (’53) și Daniel Stoian (’65), în timp ce Adrian Șter și Veress Zsombor au reprezentat marcatorii formației gazdă.
După ce a încheiat sezonul 2022/2023 într-un declin total, Minaur părea o victimă aproape sigură în deplasarea de la Satu Mare, formație ce s-a întărit serios în pauza competițională, inclusiv cu jucători plecați de la Baia Mare. Băieții lui Cipri Danciu au dorit însă să arate că „Minerul” respiră, iar prestația oferită pe Stadionul Daniel Prodan a fost una pe măsură. Minaur se califică în turul următor al Cupei României, după o partidă în care portarul Denis Moldovan și-a salvat echipa de la o înfrângere și mai drastică în fața rivalei.
Turul 3, în care intră și restul echipelor din acest sezon de Liga 2, este programat să aibă loc în data de 16 august 2023.
CSM Olimpia Satu Mare – CS Minaur Baia Mare 2-3 (0-1)
09.08.2023 – ora 17:30 / Stadionul Daniel Prodan din Satu Mare / Turul II – Cupa României
Arbitru: Dragoș Lunca (Cluj-Napoca) / Asistenți: Daniel Popa (Câmpeni) și Ionuț Sabou (Cluj-Napoca) / Delegat: Marius Cosma (Zalău)
Satu Mare: Moldovan – Copaci, Bura, Micaș (C), Lazăr, Chinde, Morar, Vereguț, Șter, Nandor, Apai / Antrenor: Cosmin Iuhas
Rezerve: Berbecă, Pop, Bota, Prodan, Zsombor, Mureșan, Tamaș, Lazăr, Lucuț
Baia Mare: Băilă – Achim, R. Gherman, Stoian, Cîmpan, Matei, Simion, Potcoavă, D. Gherman, Ilieș, Lemac / Antrenor: Ciprian Danciu
Rezerve: Breban, Paicu, Piroska, Uervantev, Hidigan, Cândea, Buciuta, Cin, Leș
Rezultatele meciurilor din Turul 2 al Cupei României, ediția 2023-2024:
Viitorul Ianca – Unirea Braniştea 1-0
Lotus Băile Felix – FC Bihor Oradea 0-3
Crişul Chişineu Criş – Şoimii Lipova 0-2
ACB Ineu – Progresul Pecica 0-3
Sănătatea Cluj – Viitorul Cluj 1-0
SCM Zalău – Gloria Bistriţa Năsăud 2-1
CSM Olimpia Satu Mare – Minaur Baia Mare 2-3
AFC Odorheiu Secuiesc – FC Braşov 2-0
ACS Târgu Mureş – Unirea Ungheni 1-2
CS Universitar din Alba Iulia – Metalurgistul Cugir 2-2, 4-3 după prelungiri
CS Gloria al Oraşului Geoagiu – CSM Deva 0-2
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Ripensia Timișoara 2-0
Phoenix Buziaş – Politehnica Timișoara 0-0, 2-0 după prelungiri
Voinţa Lupac – CSM Reșița 1-3
CSM Jiul Petroşani – Flacăra Horezu 2-0
Olimpic Zărneşti – ACS Muscelul Câmpulung Elite 0-3
SCM Râmnicu Vâlcea – Viitorul Dăeşti 2-2, 3-2 după prelungiri
Viitorul Şimian – ACSO Filiaşi 2-1
Vediţa Coloneşti – Petrolul Potcoava 1-1, 3-2 după prelungiri
Flacăra Moreni – CSO Plopeni 0-1
Unirea Bascov – CS Afumaţi 2-2, 2-3 după prelungiri
Gloria Băneasa – Dunărea Călăraşi 3-4
Viitorul Ileana – SC Popeşti Leordeni 0-3 (la masa verde)
CS Păuleşti – Metalul Buzău 0-5
CSM Râmnicu Sărat – CS Blejoi 1-1, 2-2, 1-3 la lovituri de departajare
Rapid Brodoc – Sporting Lieşti 1-0
FC Bacău – CSM Bacău 9-1
Şomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamţ 0-3
Bucovina Rădăuţi – Foresta Suceava 1-1, 1-1, 6-5 la lovituri de departajare
Axiopolis Cernavodă – CS Amara 7-0
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare Fotbal)






































