Vineri, 25 martie 2022, s-a disputat la București partida de volei masculin dintre echipa locală, Olimpia Titanii și Explorări Baia Mare, din cadrul turneului pentru locurile 5-8 a Diviziei A1. Oaspeții s-au impus cu 3-2 la seturi și și-au acontat prima victorie din acest sezon împotriva bucureștenilor. Băimărenii se întorc acasă cu cinci puncte dintr-un maxim total de șase în urma victoriei de astăzi și a celei din partida de miercuri, cu Știința București.
Considerați drept revelația campionatului, Olimpia Titanii a câștigat la pas primul set, scor 25-15. Actul al doilea a stat sub semnul echilibrului pe toată durata acestuia, formația oaspete reușind să arate mai multă concentrare la 23-23 și să puncteze de două ori la rând pentru a egala situația la seturi. Explorări menține nivelul ridicat și câștigă setul 3 la 21, asigurându-se că se întoarce acasă cu cel puțin un punct. Setul 4 este din nou unul strâns, bucureștenii fiind de această dată mai inspirați și trimit partida în decisiv după un ultim punct contestat de către oaspeți. În ultimul set, Explorări punctează de patru ori la rând la scorul de 11-10 pentru gazde și închide meciul la 15-12.
Olimpia Titanii București – Explorări Baia Mare 2-3 (15, -23, -21, 23, -13)
25.03.2022, ora 14:30 – București
Arbitri: Vișan Benone și Popescu Eduard Cătălin (București)
SCM Zalău – Știința București se joacă mâine, de la ora 18:00.
(Credit foto: captură din transmisiunea live a clubului Olimpia Titanii)