Detalii

Fetele de la CS Minaur au încheiat cu fruntea sus turneul Final 4 EHF European League organizat pe teren propriu la Baia Mare. Acestea au învins cu scorul de 33-31 formația daneză Herning-Ikast Håndbold în primul act al ultimei zile, meci contând pentru locurile 3-4.

Un final de sezon european în care suporterii băimăreni râd cu un ochi și plâng cu celălalt. Performanța și parcursul în sine sunt de invidiat, dar rămâne dezamăgirea și poate chiar frustrarea că s-a pierdut o oportunitate rară de a cuceri un trofeu de asemenea prestigiu, oportunitate pe care nu o poate preconiza nimeni când se va mai arăta din nou pe strada băimărencelor.

Dacă în ultimele 2 meciuri de campionat (vs Râmnicu Vâlcea și Bistrița) cele 31 de goluri marcate de către Minaur Baia Mare au fost suficiente pentru a-și aconta victoria, în semifinala de sâmbătă contra franțuzoaicelor de la Nantes cele 34 de goluri (!) nu au fost de folos pentru a putea juca în ziua următoare cu trofeul pe masă. Apărarea a reprezentat principala problemă a formației antrenate de către Costică Buceschi si Magdalena Kovacs practic pe întregul turneul, echipa încasând 36 de goluri cu Nantes respectiv 31 cu Ikast.

Nantes Atlantique Handball s-a impus în finala mare disputată împotriva maghiarelor de la Siófok Kézilabda Club cu scorul de 36 la 31. Cu mare parte din energie consumată în semifinala cîștigată împotriva danezelor de la Ikast (36-34 d.p) în prelungirile partidei, Siofok nu a putut ține aproape de elevele antrenate de Guillaume Saurina doar pe început de joc.

REZULTATELE COMPLETE ALE TURNEULUI:

  • Semifinala 1: Nantes – Minaur 36-34
  • Semifinala 2: Siofok – Ikast 36-34
  • Finala mică: Ikast – Minaur 31-33
  • Finala mare: Siofok – Nantes 31-36

MVP-ul turneului Final4: Bruna De Paula (Nantes)

Cea mai bună marcatoare a competiției EHF European League 2021: Helene Fauske (Ikast) – 61 goluri

Credit foto: Halmagyi Zsolt (SportFoto Press)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here