Detalii

După un meci care s-a “întins” pe durata a 102 minute de joc efectiv, Știința Explorări Baia Mare a cedat pe teren propriu, cu 1-3 (22-25, 19-25, 25-23, 18-25), în fața echipei Rapid București în etapa a XVI-a a Diviziei A1 la volei masculin.
„Studenții” băimăreni au pierdut al patrulea joc oficial din acest sezon cu „feroviarii” din Giulești, două fiind înregistrate în Cupa României (1-3 și 0-3) și unul în turul campionatului (0-3).

Echipa antrenată de Marius Botea și Sorin Pop a jucat cu mult curaj împotriva ocupantei locului 3 din Divizia A1. În primul set Explorări a condus cu 22-20, însă oaspeții au punctat de 5 ori consecutiv (!) și au câștigat cu 22-25.

După ce au cedat setul următor cu 19-25, băimărenii și-au adjudecat setul al treilea, scor 25-23. Din păcate, Rapid s-a impus în setul 4 cu 18-25 și a plecat acasă cu toate punctele puse în joc.

Cubanezul Daniel Alejandro Ramirez Pita a punctat de 31 de ori pentru Explorări, iar în tabăra oaspeților s-au remarcat iranianul Amir Ghafour (26 p), francezul Nicolas Marechal (12 p), sârbul Nemanja Cubrilo (12 p) și germanul Christian Fromm (11 p).

Evoluția scorului
Setul 1: 5-5, 6-8, 11-11, 16-12, 20-17, 22-20, 22-25.
Setul 2: 4-4, 4-8, 8-12, 11-12, 14-15, 16-20, 19-25.
Setul 3: 6-0, 9-1, 11-2, 15-10, 21-15, 21-20, 22-22, 25-23.
Setul 4: 4-6, 8-11, 12-13, 12-17, 15-19, 15-24, 18-25.

Știința Explorări Baia Mare – Rapid București 1-3 (-22, -19, 23, -18)
Sala sporturilor „Lascăr Pană” – cca. 250 de spectatori.
Arbitri: Andrei Savu (Cluj-Napoca) și Ionuț Buciu (Zalău).
Observator FRV: Dinu Olăhuț (Nadiș / jud. Sălaj).
Durata meciului: 1 h 42 min. (Setul 1 – 28’, Setul 2 – 23’, Setul 3 – 28’, Setul 4 – 23’).

Explorări: Ramirez Pita 31 puncte, Da Silva Santos 11 p, David 7 p, Bălăi 4 p, Mesquita Campos 3 p, Cheagă 3 p, Crișan 1 p, Bouleau (libero), Catrina, Silvășan Pașca. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

Rapid: A. Ghafour 26 p, Marechal 12 p, Cubrilo 12 p, Fromm 11 p, Micu 8 p, Vincic 3 p, Kosinski (libero), F. Constantin. Antrenori: Dragan Kobiljnski și Ionuț Teleleu.

Clasament Divizia A1

 

 

 

 

 

 

 

 

(Credit foto: pagina Știința Explorări Baia Mare)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here