Naționala de junioare Under 17 a României a învins selecționata similară a Muntenegrului cu 30-24 (15-11) în meciul pentru locurile 7-8, ultimul disputat la Campionatul European de la Podgorica. MVP-ul meciului a fost “căpitanul” tricolorelor, băimăreanca Alisia Boiciuc, autoare a 8 goluri în acest joc.
Echilibrul meciului s-a păstrat până în minutul 20, scor 9-9, însă România a plecat la vestiare cu avantaj de 4 goluri (15-11), jucătoarea de la CSȘ 2 Baia Mare, Alisia Boiciuc, reușind să marcheze trei dintre ultimele 4 goluri ale României din finalul primei reprize.
Jucătoarele antrenate de soții Larisa și Adrian Olteanu au condus permanent pe parcursul reprizei secunde, victoria fiind obținută fără prea multe emoții: 18-12 (min. 33), 20-17 (min. 38), 28-20 (min. 51), 30-24 (min. 60).
Naționala României s-a clasat pe locul 7 la Euro 2021 Under 17, poziție care asigură calificarea la ediția viitoare a Campionatului Mondial. Pentru selecționata țării noastre au evoluat pe parcursul turneului final din Muntenegru și trei junioare provenite de la echipe din Baia Mare: Alisia Boiciuc, Diana Neagu (ambele de la CSȘ 2 Baia Mare) și Maria Groșan (CS Minaur Baia Mare).
Lotul României în meciul cu Muntenegru: Diana Negu, Sabina Cojocaru, Gabriela Andrei – Alisia Boiciuc 8 goluri, Diana Lixăndroiu 6, Mihaela Mihai 5, Medeea Iordan 4, Rebecca Geamănu 2, Vanessa Predescu 2, Mariam Mohamed 1, Noemi Mezei 1, Sarah Kibedi 1, Maria Groșan, Anamaria Grigore, Beatrice Raicea, Orsolya Mozes.
(Credit foto: EHF)