Detalii

Echipa națională de handbal feminin a României debutează la Campionatul Mondial de Handbal din Spania vineri, de la ora 19:00, împotriva selecționatei Iranului, formație aflată în premieră la această competiție. Pe urmă, tot în grupa C, handbalistele antrenate de Adrian Vasile vor juca împotriva Kazahstanului pe data 5 decembrie și cu Norvegia în 7 decembrie. Din lotul României fac parte și patru componente ale echipei Minaur Baia Mare: Ana Maria Tănasie, Anca Polocoşer, Cristina Laslo și Oana Borș.

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat într-o conferinţă de presă, că obiectivul echipei naţionale feminine a României la Campionatul Mondial din Spania (1-20 decembrie) este clasarea în primele zece locuri:

„Este un început de drum al echipei naţionale care are ca scop final Parisul (n.r. – participarea la JO de la Paris 2024). Iar la acest Mondial sunt condiţii speciale din cauza pandemiei, din cauza realităţii din România, din cauza faptului că pentru moment cea mai bună jucătoare a lumii nu va face parte din echipa României (n.r. – Cristina Neagu). Obiectivul echipei naţionale din punctul de vedere al federaţiei, ţinând cont de realitatea actuală, este un loc în primele 10. Ar fi un loc meritoriu, care ne-ar asigura şi locuri bune în tragerile la sorţi viitoare.”

Programul României în Grupa C:

România – Iran 03.12.2021 (vineri), ora 19:00
România – Kazakhstan 05.12.2021 (duminică), ora 19:00
România – Norvegia  07.12.2021 (marți), ora 21:30

LOTUL NAȚIONALEI ROMÂNIEI:
(4 jucătoare convocate de la Minaur Baia Mare)

Sursă foto: pagina de facebook Handbal Feminin

Portari: Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica);

Extreme stânga: Ana Maria Tănasie (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)

Interi stânga: Anca Polocoşer (Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica), Bianca Harabagiu (Gloria Buzău)

Centri: Cristina Laslo (Baia Mare), Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău)

Pivoţi: Crina Pintea (Gyor), Lorena Ostase (SCM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău)

Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău)

Extreme dreapta: Oana Borş (Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistriţa)

Grupele (A-H):

(Credit foto: Stanko Gruden – kolektiffimages + pagina Handbal Feminin)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here