Naționala României s-a calificat în semifinalele Campionatului European Under 19 după ce a învins astăzi Elveția, cu 41-36 (21-20). Selecționata antrenată de Simona Maior Pașca va juca vineri în penultimul act al competiției împotriva Ungariei, campioană europenă la această categorie de vârstă în urmă cu 2 ani.
În cealaltă semifinală, surpriza competiției Portugalia, se va confrunta cu Danemarca, vicecampioană mondială anul trecut la U18.
După ce ieri a învins Suedia, cu 42-34 (19-16), reprezentativa României și-a continuat marșul triumfal spre semifinalele Campionatului European Under 19. Cu Diana Lixăndroiu și Alisia Boiciuc principale marcatoare, cu 10 respectiv 8 goluri, “tricolorele” au bătut Elveția cu 41-36 (21-20) și vor juca în week-end meciurile care vor decide medaliatele turneului final de tineret Euro 2023, care se desfășoară la Pitești și Mioveni.
Și-au adus contribuția la această performanță și cele 7 jucătoare care provin de la CNOPJ Baia Mare, unde sunt antrenate de prof. Simona Maior Pașca: Alisia Boiciuc, Cristina Danciu, Diana Neagu, Sorina Brîndușa, Denisa Romaniuc, Maria Groșan și Mihaela Rusneac.
România – Elveția 41-36 (21-20)
Pitești Arena – cca. 2400 de spectatori.
Arbitri: Stefan Ivanović și Marko Vujisić (Muntenegru).
Observatori EHF: Mary Lyn Agius (Malta) și Branka Marić (Serbia).
România: Cristea (2 intervenții bune), Neagu (5 int. bune), Andrei (4 int. bune) – Lixăndroiu 10, Boiciuc 8, Grigore 6, Mohamed 6, Mihai 5, Brîndușa 2, Geamănu 1, Pavel 1, Danciu 1, Romaniuc 1, Florea 1, Borcan, Groșan. Antrenori: Simona Maior Pașca, Luminița Huțupan Dinu și Valentina Ardean Elisei.
Elveția: Chappuis (9 int. bune), Hartz – Emmenegger 9, Schnider 7, Meier 6, Riner 5, Bucher 5, Lauper 3, Coker 1, Schlapfer, Erni, Snedkerud, Baumann, Albrecht, Mosimann, Suter. Antrenori: Martin Fruelund Albertsen și Silvan Häfliger.
Aruncări de la 7 metri: 4-1 (transformate 3-1, a ratat Lixăndroiu).
Minute de eliminare: 8-8.
Clasament Grupa principală I
1. Portugalia – 6 p
2. România – 4 p
3. Suedia – 2 p
4. Elveția – 0
Clasament Grupa principală II
1. Ungaria – 6 p
2. Danemarca – 3 p
3. Franța – 2 p
4. Muntenegru – 1 p
Meciurile din semifinale sunt România – Ungaria și Portugalia – Danemarca.
(Credit foto: pagina Federația Română de Handbal / Marius Ionescu)