Detalii

CSM Sighetu Marmației a pierdut cu 3-2 în deplasarea de la Gloria Bistrița, după o partidă spectaculoasă, cu numeroase faze de poartă. Pentru sigheteni a înscris Gondiu de două ori (minutele 11 și 40+3), iar pentru formația gazdă au punctat Tănase (32′), Stoica (33′) și Curtuiuș, care a stabilit și scorul final, în minutul 82.

CSM Sighetu Marmației a deschis scorul la 11 minute de la startul meciului prin atacantul Gheorghe Gondiu. Gloria revine în joc, iar Răzvan Tănase și Alex Stoica fac 2-1 pentru gazde într-un interval de nici două minute (’32 și 33′). Tânărul moldovean, Gondiu, reușește dubla în minutele de prelungiri ale primei reprize din lovitură de la 11 metri și stabilește scorul la pauză, 2-2.

Maramureșenii au preferat să protejeze rezultatul în repriza secundă, iar posesia a aparținut aproape în totalitate formației pregătite de Adrian Falub. Gondiu își lasă echipa în 10 oameni după ce încasează cel de-al doilea cartonaș galben (implicit și pe cel roșu) în minutul 77, iar eliminarea se resimte în scurt timp și pe tabela de marcaj.

Intrat în repriza a doua, Marius Curtuiuș reușește să reia cu capul în plasa apărată de Cebotari, iar scorul devine 3-2 pentru Bistrița. Sighetu Marmației încearcă un forcing de final, dar partida se încheie cu victoria gazdelor.

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CSM Sighetu Marmației 3-2 (2-2)
Stadionul „Jean Pădureanu”, Bistrița
Etapa XIII, Liga 3 – Seria X / 18.11.2022, ora 14:00
Arbitru: Baciu Andrei (Botoşani) / Asistenți: Brînză Iulian Cătălin și Noroc Mihaita Adrian (ambii din Botoșani) / Observator FRF: Teodor Ioan (Târgu Mureş)

Bistrița: Bodea – Bactăr, Manolache, Copaci, Georgescu, Covaciu (46′ Abdul), Vasile (71′ D. Buia), Runcan (78′ Trifan), Davordzie (61′ Curtuiuș), Stoica, Tănase
Antrenor: Adrian Falub

Sighetu Marmaţiei: Cebotari – Catrina, Dunca, Ardelean, A. Novoselenski – Tutuța (72′ Chirilă), Deivid, Gherasim (C) (88′ Pătrășcan), Pop (88′ Condrat) – Gondiu, R. Novoselenski
Antrenor: Adrian Iencsi

Marcatori: Gheorghe Gondiu 0-1 (min. 11) / Răzvan Tănase 1-1 (min. 32) / Alex Stoica 2-1 (min. 33) / Gheorghe Gondiu 2-2 (min. 45+3) / Marius Curtuiuș 3-2 (min. 82)

Cartonașe: Tănasă (40′), Abdul (53′), Georgescu (90′), respectiv Dunca (46′), Gherasim (56′), Gondiu (66′ și 77′, implicit și cartonașul roșu), Simion Pop (85′)

Program etapa 13

18.11.2022 – ora 14:00
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CSM Sighetu Marmaţiei 3-2

19.11.2022 – ora 14:00
FC CFR 1907 Cluj SA 2 – CSM Satu Mare
CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei – FC Bihor Oradea
CS Minerul 1947 Ocna Dej – SCM Zalău
CSM Victoria Carei – CS Lotus Băile Felix

Clasament Liga 3 – Seria 10

(Credit foto: CSM Sighetu Marmației)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here