Detalii

După doar un an de zile petrecut departe de casă, antrenorul de volei Sorin Pop se întoarce la Baia Mare. Proaspăt câștigător al medaliei de argint alături de SCM Zalău, acesta a confirmat că nu va mai continua colaborarea cu formația de la poalele Meseșului și în sezonul viitor.

Sorin Pop a declarat pentru sportulsalajean.ro că s-a simțit foarte bine la Zalău, dar dorește să revină în orașul natal, alături de familie:

“Nu am nicio problemă cu cei din Zalău. Este strict decizia mea. Am avut contract un sezon şi l-am respectat. Vreau să le mulţumesc pe această cale celor de la Zalău, unde m-am simţit foarte bine, dar vreau să revin acasă. Încă nu am discutat cu cei de la Explorări Baia Mare şi voi vedea ce va fi. Urez succes echipei în campionat şi în cupele europene.Nu a fost o decizie luată pe moment. Eu am spus de la început că vin la Zalău pentru un sezon. Vreau să mulţumesc oamenilor de acolo că s-au comportat frumos cu mine şi împreună am obţinut un rezultat bun”.

Arena MM l-a contactat și pe directorul clubului Explorări Baia Mare, Zamfir Mesaroș, pentru a afla dacă cele două părți au luat deja legătura pentru o nouă colaborare:

„Da, știam de mai multe zile că Sorin nu va mai continua la Zalău. Deocamdată nu am discutat nimic cu el, băieții au liber până prin 15 Iulie, unii dintre noi suntem încă în concedii. Domnul Pop are ușa deschisă însă, bineînțeles, este un simbol al voleiului băimărean. Rămâne de văzut.”

Sorin Pop este sportivul cu cel mai bogat palmares din voleiul băimărean, reușind să cucerească în calitate de jucător al echipelor Explorări, Elcond Zalău și Dinamo, 3 titluri de campion național, un loc II, 3 locuri III și 3 Cupe ale României.

(Sursă foto: Photo Sport – sportulsalajean.ro)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here