În acest week-end se vor disputa meciurile din etapa inaugurală a Campionatului național de handbal tineret (feminin și masculin), ediția 2024-2025.
Fetele de la Minaur tineret vor juca sâmbătă 14 septembrie, de la ora 13:30, pe teren propriu cu CSU Universitatea de Vest Timișoara, iar băieții au meci programat duminică 15 septembrie, de la ora 10:30, împotriva echipei CSU Suceava.
Ambele partide se vor desfășura în Sala sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare iar intrarea spectatorilor este liberă.
În ediția 2024-2025 a Campionatului național de tineret, la feminin vor participa 17 echipe, repartizate în două serii, pe criterii geografice:
Seria A (8 echipe): CS Minaur Baia Mare, CSM Corona Brașov, Gloria Bistrița, HC Zalău, Măgura Cisnădie, CSU Univ. de Vest Timișoara, CNE Rm. Vâlcea și CSM Iași 2020.
Seria B (9 echipe): CSM București, Rapid București, Dunărea Brăila, SCM Rm. Vâlcea, Gloria Buzău, SCM U Craiova, CSM Slatina, CSM Tg. Jiu și Danubius Călărași.
În competiția masculină de tineret vor evolua tot 17 echipe, repartizate în două serii:
Seria A (8 echipe): CS Minaur Baia Mare, SCM Poli Timișoara, HC Dinamyc Zalău, CSU Suceava, Potaissa Turda, CSM Bacău, CSM Odorheiu Secuiesc și CSM Făgăraș.
Seria B (9 echipe): Dinamo București, Steaua București, CSM București, CSM Constanța, HC Buzău, CSM Focșani, CSM Vaslui, Concordia Chiajna și CSU Pitești.
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare)