Detalii

Conform informațiilor postate pe site-ul oficial al Federației Române de Rugby (rugbyromania.ro) în Liga Națională joacă în acest moment 69 de jucători străini. Cele patru echipe calificate în play-off au au cei mai mulți stranieri în lot: Dinamo București – 15 jucători,  CSM Știința Baia Mare – 14, CSA Steaua București – 11 și SCM Timișoara – 10.

În topul națiunilor care alimentează campionatul României cu stranieri se află Africa de Sud cu 19 jucători, Noua Zeelandă și Republica Moldova cu câte 11 jucători și Fiji cu 9 jucători.

Menționăm că toate echipele de rugby din România au fost comasate într-o singură ligă de seniori, denumită Liga Națională, după ce la începutul acestui sezon nu s-au înscris decât 4 echipe în prima ligă (Dinamo, Steaua, Baia Mare și Timișoara). Din cele 14 echipe participante în ediția actuală a Ligii Naționale doar patru nu au vreun jucător străin în lot: CSU Alba Iulia, CS Năvodari, RC Gura Humorului și Politehnica Iași.

Repartizarea stranierilor pe fiecare echipă este următoarea:

  1. Dinamo București – 15 stranieri

(12 din Africa de Sud, 1 din Georgia, 1 din Namibia, 1 din Kenya)

  1. CSM Știința Baia Mare – 14 stranieri

(4 din Noua Zeelandă, 3 din Africa de Sud, 3 din Georgia, 2 din Tonga, 1 din Argentina, 1 din Fiji)

  1. CSA Steaua București – 11 stranieri

(3 din Fiji, 2 din Tonga, 2 din Noua Zeelandă, 1 din Zimbabwe, 1 din Namibia, 1 din Irlanda, 1 din Argentina)

  1. SCM Timișoara – 10 stranieri

(5 din Fiji, 2 din Noua Zeelandă, 1 din Africa de Sud, 1 din Georgia, 1 din Tonga)

  1. RC Bârlad – 8 stranieri

(7 din Rep. Moldova, 1 din Irlanda)

6-7. Știința Petroșani – 4 stranieri

(2 din Noua Zeelandă, 2 din Africa de Sud)

6-7. CSM Galați – 4 stranieri

(3 din Rep. Moldova, 1 Noua Zeelandă)

  1. Universitatea Cluj – 1 stranier

(1 din Africa de Sud)

  1. RC Grivița UNEFS București – 1 stranier

(1 din Franța)

  1. CSM Bucovina Suceava – 1 stranier

(1 din Rep. Moldova)

Cei 69 de stranieri din Liga Națională provin din 12 țări, majoritatea fiind din Emisfera sudică:

  1. Africa de Sud – 19 jucători

2-3. Noua Zeelandă și Rep. Moldova – câte 11 jucători

  1. Fiji – 9 jucători

5-6. Georgia și Tonga – câte 5 jucători

7-9. Argentina, Irlanda, Namibia – câte 2 jucători

10-12. Kenya, Zimbabwe și Franța – câte 1 jucător

(Credit foto: Clubul Sportiv Universitatea Cluj – Brădeanu Photography)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here