Detalii

Pe parcursul sezonului 2022/2023, la finalul căruia Minaur Baia Mare a retrogradat în Liga 3, au fost rulați 33 de jucători (cât pentru 3 echipe!) de către cei trei antrenori principali care s-au perindat pe banca tehnică: Ciprian Danciu, Mihai Iosif și Vasile Miriuță. Din lot au făcut parte inclusiv 6 stranieri: Mondragon (Columbia), Muacir (Portugalia), Berisha (Suedia), Jarović (Germania), Gneba și Bakare (ambii din Coasta de Fildeș).
Datele statistice ne confirmă faptul că Minaur a avut una dintre cele mai slabe atacuri din Liga 2, cu doar 21 de goluri marcate în 25 de meciuri, cu precizarea că băimărenii au beneficiat și de un autogol.

În ediția 2022/2023 formația băimăreană a fost antrenată de Ciprian Danciu în primele 10 etape, acesta a fost înlocuit cu Mihai Iosif (între etapele 11-18), pentru ca în ultimele 7 meciuri echipa să fie dirijată chiar de directorul tehnic Vasile Miriuță. Niciunul nu a avut un bilanț pozitiv al rezultatelor, astfel că gruparea de sub Dealul Florilor s-a scufundat în Liga 3. Au fost rulați însă nu mai puțin de 33 de jucători (care au evoluat cel puțin într-un meci oficial). Din lot au mai făcut parte și alți fotbaliști (ex: Sabin Iosif, Darius Gherman), care însă nu au apucat să joace măcar într-un meci oficial pentru „galben-albaștri”.

Jucătorii care au făcut parte din lotul echipei Minaur Baia Mare în sezonul 2022/2023:
Portari: Raul Băilă (9 meciuri), Alexandru Costache (8), Raul Avram (8), Emanuel Breban (1)
Fundași: Cătălin Alexe (20), Marius Potcoavă (7), Jhon Mondragon (22), Gabriel Oiță (7), Răzvan Lazăr (20), Alexandru Iacob (6), Alexandru Dandea (7), Răzvan Horj (2), Alexandru Stoian (14), Iustin Neacșu (16), Simion David (13)
Mijlocași: Ricky Hans Gneba (22), Viorel Chinde (23), Sergiu Ciocan (16), Mircea Donca (18), Florin Chitaș (17), Raphael Stănescu (19), Bogdan Rotar (20), Alexandru Mărieș (4), Denis Matei (6), Petre Ivanovici (7), Alin Văsălie (6), Ray Richard Cin (1), Fedor Buciuta (1), Sabin Iosif (0)
Atacanți: Ciprian Stanciu (13), Kevin Ouato Bakare (15), Cassama Muacir (14), Valmir Berisha (7), Senad Jarović (8), Darius Gherman (0)

Autorii golurilor: Ciocan 3, Chitaș 3, Chinde 3, Mondragon 2, Stanciu 2, Rotar 2, Stoian 1, Gneba 1, Muacir 1, Berisha 1, Jarović 1, Bodri (autogol – Dumbrăvița) 1.

– Linia de clasament în sezonul regulat:
19 meciuri, 3 victorii, 7 remize, 9 înfrângeri, golaveraj 18-29, 16 puncte
– Linia de clasament în play-out:
6 meciuri, 1 victorie, 3 remize, 2 înfrângeri, golaveraj 3-4, 6 puncte
– Total campionat:
25 meciuri, 4 victorii, 10 egaluri, 11 înfrângeri, golaveraj 21-33, 22 puncte

(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare Fotbal)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here