CS Minaur Baia Mare a fost învinsă pe teren propriu, cu 43-54 (16-26), de CSU Suceava, în ultima etapă a Campionatului național de tineret, seria A.
În urma acestui rezultat băimărenii au terminat competiția pe locul 6 (din 7 echipe), în timp ce sucevenii se află pe primul loc cu punctaj maxim.
Principalii marcatori de la Minaur în acest joc au fost Ovidiu Ardelean cu 15 goluri și Remus Chiș cu 9 goluri.
Din cele 12 meciuri disputate CS Minaur a câștigat trei, iar în nouă meciuri au suferit înfrângeri.
Primele patru clasate din cele două Serii, A și B, vor participa la Turneul Final 8 al Campionatului național de tineret, care se va desfășura în perioada 22-25 aprilie, la Plopeni.
CS Minaur Baia Mare – CSU Suceava 43-54 (16-26)
Sala sporturilor “Lascăr Pană” – cca. 200 de spectatori.
Arbitri: Paul Coroban și Florin Horoba (Bistrița Năsăud).
CS Minaur: A. Kiss (9 intervenții bune, a apărat inclusiv o aruncare de la 7 m), Horotan – Ov. Ardelean 15 goluri, R. Chiș 9, Botiș 5, Moldovan 4 (3 din 7m), Vl. Pop 4 (1), Ienei 3, Balint 2 (1), Breban 1, Racolța, Barbul, Jesek, Adoreanu, Meleg. Antrenori: Iulian Alexandru și Florin Mironescu.
CSU Suceava: Rîpă (10 int. + 2 goluri macate), Leonte – Reuț 13 (2), Șerban 11, Radu 8, Roșu 7, Rață 4, Rusu 3, Niculaie 3 (1), Ilucă 2, Dascălu 1, Pășcuț. Antrenor: Vasile Boca.
Aruncări de la 7 metri: 6-5 (transformate 5-3, au ratat Balint, respectiv Reuț, Rață).
Minute de eliminare: 2-4.
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare)