După o pauză de două săptămâni, timp în care s-au reunit loturile naționale, Liga Florilor s-a reluat pentru etapa a 17-a. Handbalistele de la Minaur Baia Mare au reușit să câștige partida jucată în deplasare cu CS Dacia Mioveni cu 23-24 și ajung la patru victorii consecutive în campionat. Deși au controlat prima repriză în totalitate, finalul de meci a fost unul nerecomandat cardiacilor, gazdele fiind foarte aproape să producă surpriza etapei. În urma victoriei, băimărencele antrenate de Raul Fotonea și Daniel Apostu se apropie la trei puncte de Măgura Cisnădie și pot să spere cu adevărat la un loc de cupă europeană. Pentru Minaur urmează derby-ul cu HC Zalău de pe teren propriu, partida fiind programată miercuri, 16 martie.
Minaur se întoarce cu toate cele trei puncte din deplasarea de la Mioveni, după un final de joc ce a provocat mai multă tensiune decât s-ar fi dorit în tabăra oaspete. Baia Mare a luat în serios meciul încă de la început, știind că Dacia Mioveni este o „nucă tare” pe teren propriu după surprizele cu CSM Slatina și Dunărea Brăila.
Atacul, principala armă a băimărencelor în acest sezon, a funcționat perfect în prima repriză, scorul la pauză fiind de 13-17.
Deși nu anunța nimic o revenire a gazdelor, Dacia se apropie în minutul 39 la un singur gol (17-18), Minaur punctând o singură dată în primele 10 minute din repriza secundă. Se ratează enorm de ambele părți, iar scorul devine egal cu 5 minute înainte de ultimul fluier. Cristina Boian ratează din extremă la ultimul atac al Daciei, după ce tot ea înscrisese de două ori înainte, iar Baia Mare ține de minge în ultimele secunde, având avantaj de un gol. Se termină 23-24 după o prestație ofensivă modestă a ambelor tabere, dar Minaur se apropie serios de partea superioară a clasamentului.
CS Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare 23-24 (13-17)
12.03.2022 – ora 17:30 – Sala Sporturilor din Mioveni
Arbitri: Alexandru Constantin (București) / Laszlo Gal (Harghita)
Observator FRH: Viorel Sighicea (Râmnicu Vâlcea)
- Mioveni: Georgescu 11 goluri, Boian 4, Cîrjan 3, Nicolae 2, Vizuete 2, Beșleagă 1
- Minaur: Enache 3 intervenții salvatoare (+ un 7m. apărat), Pandzic 3 intervenții – Lavko 5 goluri, Petruș 4, Tănasie 3, Fujita 3, Zych 3, Severin 2, Cioca 2, Burlachenko 1, Polocoșer 1
Etapa 17 – Liga Florilor:
CSM Slatina – CSU Știința București 26-20
SCM Gloria Buzău – CSM Deva 28-22
HC Zalău – SCM Craiova 22-15
Măgura Cisnădie – Rapid București 26-32
CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea 32-19
HC Dunărea Brăila – Gloria Bistrița 26-24
Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare 23-24
Clasament Liga Florilor:
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare – OVI Dragomir)





































