Voleibaliștii antrenați de Marius Botea și Sorin Pop au întâlnit la Cluj-Napoca un adversar mult mai motivat decât s-ar fi așteptat cineva. Echipa locală, Universitatea a reușit să smulgă un punct echipei băimărene în cadrul etapei 18 din Divizia A1. Explorări Baia Mare a cedat primele două seturi la mare luptă (25-23, 27-25), dar a reușit să își adjudece cele două punte rămase disponibile în continuare, după ce a salvat 6 mingi de meci în setul 4 și a împins meciul în decisiv. În ultimul act băimărenii au dat dovada de mai multă prezență de spirit, clujenii fiind cel mai probabil demoralizați de finalitatea setului precedent.
Explorări Baia Mare a învins cu 3-2 la Cluj-Napoca după o nouă partidă jucată pe „muchie de cuțit”. Cu doar 7 puncte strânse în clasament înaintea etapei 18, Universitatea părea o victimă sigură, dar lucrurile s-au dovedit a fi total diferite pe teren. Negrean și Popovici au avut o evoluție extraordinară în tricoul „studențiilor,” iar Explorări s-a văzut condusă cu 2-0 după primele două seturi. Băimărenilor le-a trecut glonțul pe la urechi în actul 4, atunci când gazdele au irosit șase mingi de meci. Imboldul moral oferit de împingerea meciului în decisiv s-a dovedit a fi extrem de important, oaspeții reușind să ajungă primii la 15 (12-15).
În urma victoriei de astăzi, Explorări revine pe locul 7 în clasament, după ce Unirea Dej nu a reușit să obțină nimic din partida cu Steaua. În etapa viitoare, băimărenii primesc vizita formației Olimpia Titanii București.
„U” Cluj-Napoca – Explorări Baia Mare 2-3 (25-23, 27-25, 13-25, 29-31, 12-15)
16.02.2022, ora 18:00 – Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj-Napoca
Arbitri: Ovidiu Diaconiță și Cristian Ouatu (Piatra Neamț)
Observator: Gheorghiță Mitrașcă (Zalău)
„U” Cluj-Napoca: Negrean 32 puncte (3 ași, 2 blocaje), Popovici 18 (2 ași, 1 blocaj), Iov 12 (2 blocaje), Neag 11 (1 as), Varga 7 (1 as, 3 blocaje), Mocan 4, Moisa 2 (1 as), Verciuc 1 (1 as)
Explorări Baia Mare: Tarța 22 puncte (1 as, 1 blocaj), Moreira 18 (3 ași, 6 blocaje), Aldea 16 (2 ași, 4 blocaje), Dragomir 11 (1 blocaj), Klochko 7 (2 blocaje), Cheagă 6 (1 as), Taboada 5
Rezultate etapa 18:
(Credit foto: pagina Baia Mare Urban Sports – Donia)