Detalii

În primul meci din turneul Final 8 al Campionatului național de tineret, care se desfășoară în această săptămână la Mioveni, CS Minaur a câștigat cu 38-36 (20-16) meciul cu Rapid București și va juca mâine în semifinala competiției.
MVP-ul echipei băimărene a fost declarată portarul Clara Preda (10 intervenții bune), iar golghetera meciului a fost mezina grupării maramureșene, Cristina Hrihor (17 ani), cu 11 goluri.

În timp ce Minaur s-a deplasat la turneul Final 8 de la Mioveni numai cu jucătoare având vârsta sub 21 de ani, Rapid a profitat de excepțiile prevăzute în Regulamentul campionatului de tineret (pot juca maxim 2 jucătoare senioare) și s-a bazat în acest meci pe o handbalistă de 35 de ani, Alexandra Trifan, care de 3 luni este și antrenoare la echipa de junioare 3 a clubului feroviar!?

Cu toate acestea, fetele antrenate de Simona Maior Pașca au evoluat excelent și au reușit să câștige cu 38-36. Minaur va juca mâine în semifinală cu învingătoarea meciului HC Dunărea Brăila – CSM Corona Brașov.

Evoluția scorului: 4-7 (8’), 7-10 (13’), 12-10 (17’), 16-14 (23’), 22-16 (32’), 25-23 (43’), 32-30 (52’), 37-33 (57’), 38-36 (60’).

CS Minaur Baia Mare – Rapid București 38-36 (20-16)
Sala sporturilor din Mioveni – cca. 200 de spectatori.
Arbitri: Georgiana Murariu și Mihaela Paraschiv (Neamț).
Observator FRH: Mihai Cristian (Brașov).

Minaur: Preda (10 intervenții bune), Szakacs (2 int. bune) – Hrihor 11 goluri (6 din 7m), D. Ruscal 5 (1), Cristina Lazea 5, Dina Lazea 5, Rusneac 5, Romaniuc 3, Danciu 2, Brîndușa 2 (1), Stăvariu, Igel, Calena, Ștețca. Antrenor: Simona Maior Pașca.

Rapid: Roșu (7 int. bune), Cucu – Soroceanu 10 (1), Trifan 8 (1), R. Gheorghe 7 (2), D. Manole 5, Stanciu 2 (1), Iosifescu 2, Năstase 1, Stoichiță 1 (1), Vătășelu, Răduca, J. Carașol, B. Popescu, Rogoz, Petrică. Antrenor: Georgeta Gureșoaia.

Aruncări de la 7 metri: 8-7 (transformate 8-6, a ratat Stanciu).
Minute de eliminare: 8-8.

(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here