După o primă repriză încheiată la egalitate (13-13), CS Minaur Baia Mare a câștigat fără emoții, cu 28-34, meciul disputat în deplasare cu CSM Constanța, în cadrul etapei a XXIII-a din Liga Zimbrilor.
Principalii remarcați din tabăra învingătorilor au fost portarul Hayder Al Khafadji (16 intervenții salvatoare și 47 % din aruncări apărate) și interul stânga Tudor Botea (9 goluri marcate).
Echipa din Constanța a rezistat doar în prima repriză în fața băimărenilor, în condițiile în care de la gazde au lipsit șapte jucători importanți (Dan Vasile, Aliokhin, Mourino, Nikolić, Stanković, G. Ilie și Ungureanu). Nici Minaur nu a putut prezenta cea mai bună echipă, având trei jucători indisponibili din motive medicale (Vujić, Čip și L. Sabou).
Echilibrul meciului s-a rupt în minutul 38, la scorul 17-17. Minaur a încasat doar 3 goluri în următoarele 13 minute, perioadă în care a “perforat” poarta adversă de 12 ori (!), astfel că s-a intrat în ultimele zece minute cu scorul de 20-29! Spre finalul meciului antrenorii au apelat și la jucătorii tineri din lot, soarta jocului fiind decisă în favoarea oaspeților.
Evoluția scorului: 5-2 (8’), 5-5 (15’), 12-9 (24’), 13-13 (30’), 17-17 (38’), 18-22 (44’), 20-29 (51’), 24-33 (55’), 28-34 (60’).
CSM Constanța – CS Minaur Baia Mare 28-34 (13-13)
Sala sporturilor „Simona Amânar” din Constanța – aprox. 300 de spectatori.
Arbitri: Cristina Lovin (București) și Simona Stancu (Buzău).
Observator FRH: Adrian Dima (Galați).
CSM Constanța: Rusu (12 intervenții bune), Chilianu (2 int.), A. Cristea (1 int.) – Nistor 8 goluri (4 din 7m), Drăgan 6, A. Ștefan 5, Szász 3, Căbuț 2, Komogorov 1, Ravnic 1, Buzle 1, Al. Andrei 1, Chikovani, Murat. Antrenori: George Buricea și Ionuț Pușcașu.
Minaur: Al Khafadji (16 int.), Terekhov, Sîncu – Botea 9 (3), Dahlin 5, Kotrč 5, E. Pop 4, Nagy 3, Burzak 2, Cumpănici 2, Mollino 2, Kozakevych 1, Chiș 1, Fotache, Vl. Pop, Racolța. Antrenori: Adi Popovici, Iulian Alexandru și Mihai Bușecan.
Aruncări de la 7 metri: 5-4 (transformate 4-3, au ratat Szász / Kotrč).
Minute de eliminare: 6-12 (În minutul 55, Cumpănici a fost sancționat cu cartonaș roșu, după ce a primit 3 eliminări de câte 2 minute).
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare)