Detalii

Minaur Baia Mare a condus în capitală până în minutul 22, dar a pierdut cu 35-27 (18-14) meciul cu Dinamo din prima etapă a campionatului. Jocul a fost destul de tensionat, cu antrenorii principali ai ambelor echipe sancționați cu eliminare de 2 minute și două cartonașe roșii arătate de arbitrii Cazan și Suliman lui Kasparek și Vujić.
Cei mai buni jucători de pe teren au fost portarii Vladimir Cupara (cu 3 goluri înscrise și 9 intervenții salvatoare) și Anton Terekhov (10 intervenții bune).

Meciul a început cu Minaur la conducere, scor 1-3 în minutul 8, moment în care Stefan Vujić a fost sancționat cu cartonaș roșu după ce l-a faultat pe Alex Pascual Garcia, extrema stângă a gazdelor. Băimărenii și-au menținut avantajul de 2 goluri până în minutul 19, scor 8-10, însă “câinii roșii” au avut un final de repriză excelent, preiau conducerea pentru prima dată în minutul 26 (scor 13-12) și pleacă la vestiare cu avantaj de 4 goluri: 18-14.

Diferența de valoare dintre cele două echipe se concretizeză pe tabela de marcaj în repriza secundă, în care Dinamo se desprinde decisiv: 23-18 (42’), 29-19 (49’). Până la finalul jocului Minaur mai reduce din diferență, iar gazdele egalează raportul cartonașelor roșii după ce Stanislav Kasparek este descalificat în minutul 48.

CS Dinamo București – CS Minaur Baia Mare 35-27 (18-14)
Sala sporturilor „Dinamo” din București – cca. 300 de spectatori.
Arbitri: Ionuț Cazan și Gesul Suliman (București)
Observator FRH: Ștefan Ciurea (Craiova).

Dinamo: Cupara – 3 goluri marcate (9 intervenții bune), Heidaridad (2 int.) – Akimenko 7, Negru 5, Buguleț 4, Kuduz 3, Kasparek 3, Kukić 2, Cenic 2, Racoțea 2, C. Dedu 1, Cindrić 1, Stanciuc 1, Rosta 1, Pascual Garcia, Militaru. Antrenor: Xavier Pascual Fuertes.

Minaur: Terekhov (10 int. bune), Al-Khafadji (1 int.), Buzogany (1 int.) – Botea 7, R. Nagy 5, Cumpănici 4, Mollino 3, Kozakevych 2, E. Pop 2, Kotrč 1, Čip 1, L. Sabou 1, Ratković 1, Vujić, Fotache, Ivanović. Antrenor: Alexandru Sabou.

Aruncări de la 7 metri: 7-3 (transformate 5-3).
Minute de eliminare: 12-8 (caronașe roșii: Kasparek 48’, respectiv Vujić 8’).

(Credit foto: pagina CS Dinamo Handbal)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here