CS Minaur Baia Mare a surclasat pe CSM Focșani, scor 34-24 (16-13), în etapa 24 din Liga Zimbrilor și a urcat pe locul 2 în clasament după ce a profitat de eșecul constănțenilor în fața campioanei Dinamo București. Cu două etape înainte de finalul sezonului Minaur are 55 puncte, cu unul mai mult decât CSM Constanța.
Băimărenii vor juca etapa viitoare în deplasare cu Steaua, iar după ultimul meci de acasă cu CSM Oradea vor putea primi medaliile, de argint sau bronz.
Revenirea pe teren a „căpitanului” Călin Căbuț (7 goluri), care a lipsit câteva săptămâni din cauza unei accidentări, a fost de bun augur pentru băimăreni, care au câștigat mult mai ușor decât era de așteptat meciul cu CSM Focșani. Oaspeții au condus o singură dată, cu 0-1, în rest Minaur a avut permanent inițiativa: 5-1 (9’), 11-5 (18’), 16-13 (pauză), 22-15 (37’), 29-19 (48’), 33-22 (58’), 34-24 (60’).
Portarul Barna Buzogány a avut o prestație excelentă, iar spre finalul jocului suporterii l-au putut aplauda și pe tânărul Cristian Sîncu (17 ani), care l-a înlocuit pe ucraineanul Anton Terekhov, operat recent de apendicită. Extremele din Cehia ale băimărenilor, Milan Kotrč și Tomaš Čip, au marcat cele mai spectaculoase goluri ale partidei, însă printre marcatori s-a numărat și portarul oaspeților, Emilian Marocico, care a înscris de două ori în poarta goală a gazdelor.
CS Minaur Baia Mare – CSM Focșani 34-24 (16-13)
Sala sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare – cca. 1000 de spectatori.
Arbitri: Gabriel Badiu și Ioan Barbu (Cluj Napoca).
Observator FRH: Adrian Eremia (Tg. Jiu).
Minaur: Buzogany (11 intervenții bune), Sîncu (2 int. bune) – Căbuț 7 goluri (1 din aruncare de la 7 m), Vujović 5, Bera 5, Kotrč 4, Mollino 4, Mănescu 3 (1), Nagy 1, Čip 1, Ratković 1, E. Pop 1 (1), Vujić 1, Fotache 1, Kozakevich, Teca. Antrenor: Alexandru Sabou.
CSM Focșani: Marocico (2 goluri / 5 int. bune), Cloșcă, Rusu – Črnoglavač 7, Kritikos 6, Miroiu 3, Roșu 2, Rață 1, Hrimiuc 1, Marijanać 1, Makrishin 1, Ragea, Pavlov, Popovici, Mocanu, Erös. Antrenor: Dalibor Čutura.
Aruncări de la 7 metri: 4-3 (transformate 3-2, au ratat Căbuț, respectiv Črnoglavač).
Minute de eliminare: 14-8 (Ragea a fost descalificat în minutul 22 după ce a încasat a treia eliminare de 2 minute).
Rezultate etapa a 24-a:
CSM Vaslui – SCM Politehnica Timișoara: 29-27
CSU Suceava – Potaissa Turda: 28-29
CSM București – CSM Odorheiu Secuiesc: 33-21
CSM Bacău – HC Buzău: 24-24
CSM Constanța – Dinamo București: 28-32
CS Minaur Baia Mare – CSM Focșani: 34-24
CSM Oradea – Steaua București: 24-36
Clasament Liga Zimbrilor
(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare – Ovidiu Dragomir)








































Felicitari CS Minaur Baia Mare pentru performanta uimitoare! Au dovedit ca sunt una dintre cele mai bune echipe din Romania si sunt pe cale sa devina protagonisti pentru a doua medali European Handbal League. Suntem mandri de modul in care se prezinta baiesenii pe teren si le uram mult succes in ultimele doua etape. #GoMinaur!