Detalii

Conducerea clubului Minaur Baia Mare a reușit să perfecteze zilele acestea transferul handbaliștilor Bogdan Mănescu (24 ani) și Eduard Iordachi (21 ani). Ambii sunt stângaci și evoluează pe postul de inter dreapta. Mănescu a jucat în ultimele două sezoane pentru CSM Focșani, în timp ce Iordachi se va transfera de la formația CSM Bacău.

Bogdan Constantin Mănescu s-a născut în 26 septembrie 1997, are 1.92 m și 95 kg. Bogdan a început handbalul acasă, la Târgu Jiu. Înainte de a practica sportul cu mingea mică a jucat fotbal, dar de la 13 ani a mers la sală. A jucat doi ani la LPS Târgu Jiu, unde l-a avut ca prim antrenor pe Adrian Gorun, după care a plecat la Centrul de Excelență de la Sighișoara. S-a întors acasă după doar un an și a fost legitimat la Energia Târgu Jiu. Mai apoi, Bogdan a ajuns la CSM București, unde a evoluat timp de trei sezoane, iar de acolo a plecat la CSM Focșani.
A terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Bogdan a cochetat cu loturile naționale, inclusiv cu cel de seniori, fiind convocat în mai multe rânduri, ultima oară chiar la acțiunea din luna decembrie a anului trecut.

Eduard Iordachi s-a născut în 19 februarie 2000 și este originar din Iași. Are 1.93 m și 91 de kg. El a mers la Bacău încă de pe vremea când era junior III. Este multiplu medaliat în întrecerile juniorilor cu Știința și CSM Bacău. A debutat în Liga Națională pe 9 octombrie 2018, când avea doar 18 ani, într-un meci cu Dinamo, în deplasare, reușind atunci să marcheze de cinci ori. De asemenea, el a fost convocat la toate naționalele de juniori, fiind chemat chiar și la naționale mare în mai multe rânduri

(Credit info: minaur.ro)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here