Handbaliștii de la CS Minaur Baia Mare au suferit a doua înfrângere în etapa a VI-a din Liga Zimbrilor, 26-22, la Constanța, cu HC Dobrogea Sud, deși au condus la pauză cu 13-14. Gazdele s-au desprins însă la 5 goluri (20-15) în debutul reprizei secunde și nu au mai cedat inițiativa până la finalul meciului.
Cu portarul ucrainean Anton Terekhov în formă excelentă și o linie de 9 metri eficientă în atac, Vujović – Vujić – Căbuț, băimărenii au condus după prima repriză și sperau să obțină un rezultat pozitiv în deplasarea de la malul Mării Negre.
Din păcate, în debutul reprizei secunde Dobrogea Sud s-a apărat foarte bine, iar în atac a profitat de două superiorități numerice și s-a desprins la 5 goluri în minutul 44 (20-15). Gazdele au gestionat mai bine jocul în ultimul sfert de oră. Au greșit mai puțin în atac, în timp ce Minaur a irosit 6 aruncări și nu mai putut să întoarcă soarta meciului.
HC Dobrogea Sud Constanța – CS Minaur Baia Mare 26-22 (13-14)
Sala sporturilor din Constanța – cca. 200 spectatori.
Au arbitrat: Florin Melencu și Claudiu Gorina (Craiova).
Observator FRH: Ioan Șerbu (București).
HC Dobrogea Sud: D. Vasile (3 intervenții bune), Preda (6 intervenții bune) – Stanković 5 (4 din 7 m), Nistor 4, Chikovani 4, G. Ilie 4, Buvinić 3, Vegar 2, Raso 1, Susanu 1, Nikolić 1, Andrei 1 (1), L. Caba, Komogorov. Antrenori: Djordje Cirković și George Buricea.
CS Minaur: Terekhov (16 intervenții bune), R. Pop, Buzogany – Vujović 7, Căbuț 6 (1), Vujić 3, Kotrč 3 (2), Mollino da Silva 2, Buguleț 1, Nagy, Teca, Buzle, Huta, Bera. Antrenor: Alexandru Sabou
Aruncări de la 7m: 6-3 (transformate 5-3, a ratat Andrei).
Minute de eliminare: 6-4
(Credit foto: facebook.com/csminaur – Ovidiu Dragomir)