Detalii

Handbaliștii băimăreni au debutat cu victorie în Liga Zimbrilor, pe teren propriu împotriva echipei CSM Bacău, scor 31-29 (15-18), însă meciul a fost mult mai complicat decât ne aștepam.

Oaspeții au condus până în minutul 54, moment în care gazdele au preluat conducerea și nu au mai cedat-o până la final, ultimele goluri ale învingătorilor fiind marcate de suedezul Marcus Dahlin.

După un început de joc echilibrat (6-6 în minutul 12), Minaur a condus cu 4 goluri diferență (10-6 în minutul 17) și se părea că favoriții nu vor avea emoții pentru a obține primele 3 puncte în acest sezon competițional. Moldovenii au egalat însă la 13 și apoi s-au distanțat la 4 goluri (14-18 în minutul 29), extrema stângă Dospinescu reușind să marcheze de 4 ori.

Antrenorul Alexandru Sabou a căutat pe întreaga durată a reprizei secunde varianta optimă pentru a contracara jocul adversarilor. Pe postul de inter dreapta au jucat pe rând brazilianul Mollino, ucraineanul Kozakevych și suedezul Dahlin, ultimul a fost însă cel mai inspirat, reușind să marcheze 3 goluri în doar 5 minute.

În minutul 57 scorul era 29-28, Dahlin a risipit emoțiile cu o dublă, iar ultimul gol al lui Mănescu a stabilit rezultatul final, 31-29.

CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău 31-29 (15-18)
Sala sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare – cca. 700 spectatori.
Arbitri: Sebastian Mîrza și Cristian Nedelea (Cluj-Napoca).
Observator FRH: Adrian Rucoi (Tg. Mureș)

Minaur: Anton Terekhov (9 intervenții), Barna Buzogany (3 intervenții) – Artem Kozakevych 8 (4 din 7m), Tudor Botea 7, Marcus Dahlin 3, Milan Kotrć 3 (2 din 7m), Stevan Vujović 2, Stefan Vujić 2, Viorel Fotache 2, Robert Nagy 1, Ivan Burzak 1, Erik Leonard Pop 1, Lucas Sabou 1, Anderson Mollino (nu au jucat: Vlad Pop, Mihai Dobra). Antrenor: Alexandru Sabou.

CSM Bacău: Milos Mojszilov (8 intervenții, a apărat și un 7m), Ștefan Grigoraș, Florin Sîrghie (nu a jucat) – Gabrielus Virbauskas 9, Florin Dospinescu 6, Bogdan Mănescu 5, Gabriel Bujor 4 (2 din 7m), Sajad Esteki 3, Alireza Mousavi 2, Aliaksei Ushal, Mihai Bujor, Maxim Oancea, Vasile Dobrincu. Antrenor: Leonard Bibirig.

Aruncări de la 7 metri: 8-2 (transformate 6-2, au ratat Kotrč și Botea).
Minute de eliminare: 10-10.

(Credit foto: pagina CS Minaur Baia Mare / Ovidiu Dragomir)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here