Nou promovata în Liga 2 la fotbal, CS Minaur Baia Mare, negociază în aceste zile cu mai mulți jucători pentru a-și completa lotul cu care va aborda noul sezon competițional. Vor fi transferați și câțiva tineri de perspectivă de la CFR Cluj, campioana fiind interesată să-i împrumute la echipa antrenată de Ciprian Danciu.
Printre jucătorii doriți de Minaur se află și portarul Răzvan Sava (20 de ani), care a evoluat în perioada junioratului la mai multe echipe din Italia, inclusiv la Juventus Torino.
Goalkeeperul originar din Timișoara a fost crescut de LPS Banatul, dar și-a continuat cariera în Italia la echipele de juniori Pro Sesto, Juventus, Pescara, Lecce și FC Torino. Răzvan Sava are 195 cm înălțime și a fost transferat la CFR Cluj în ianuarie 2022 de la FC Torino. În septembrie 2021 portarul clujean a evoluat pentru naționala Under 20 a României în meciul pierdut împotriva selecționatei similare a Angliei, scor 1-6.
În lotul actual al echipei CFR Cluj se află în acest moment patru portari: Cristian Bălgrădean (34 de ani), Mihai Pînzariu (18 ani), Răzvan Sava (20 de ani) și croatul Karlo Letica (25 de ani), însă la ultimul se va renunța deoarece este accidentat și a ratat cantonamentul din Austria. Conducerea campioanei intenționează să mai aducă, cât mai repede posibil un portar titular, în aceste zile fiind purtate negocieri cu Florin Niță (Sparta Praga), Mihai Popa (FC Voluntari) și Silviu Lung jr. (Kayserispor). În cazul în care unul dintre aceștia va semna cu CFR Cluj există șanse mari ca Răzvan Sava să fie împrumutat la Minaur Baia Mare.
”Prima dată am fost fundaș și apoi am fost portar, pentru că mi-a plăcut mai mult. M-a cuprins mai mult portăria. Sper să fiu ca Donaruma. La Buffon îmi place că are un caracter, nu se oprește niciodată. Am 1,94. Sper să nu mai cresc. În viața de zi cu zi nu prea e bine”, declara Răzvan Sava, în 2018.
(Credit foto: imago-images.com)